Despre mărturii
Există o veche tradiţie în zona ţărilor mediteraneene şi a celor din Europa Centrală, de a oferi un mic cadou fiecărei familii sau persoane care este invitată la recepţii pentru ocazii speciale, cum ar fi nunţi, botezuri, aniversări, comuniuni sau terminarea studiilor. Tradiţia spune că aceste mici cadouri –„bomboniere” în limba italiană şi adoptate la noi ca „mărturii” –, având în compoziţie obligatoriu bomboane dulci (de regulă migdale glazurate, folosite încă din Evul Mediu) erau oferite familiei sau prietenilor în semn de recunostinţă pentru sprijinul şi susţinerea lor. În plus, mărturiile se trimiteau şi persoanelor care se aflau în imposibilitatea de a participa la festivităţi, dar care oferiseră, la rândul lor, un cadou. Ele au, deci, dublu rol, acela de a spune într-un mod simbolic „Mulţumesc”, dar şi ca suvenir de la festivitatea respectivă.
Origini
Forma şi semnificaţia acestor mărturii s-a modificat de-a lungul secolelor. Se pare că originea cuvântului „bomboniere” vine din franţuzescul „bombonnière”, care erau mici recipiente umplute cu cofeturi rafinate. Ele reprezentau o formă de salut, iar mai târziu se considerau aducătoare de noroc pentru cel ce le primea. În Italia, în sec. al XV-lea, cu ocazia logodnei, viitorii soţi şi familiile lor făceau schimb de cutii frumos ornamentate cu pietre preţioase în care se puneau bomboane sau chiar zahăr. În alte zone, logodnicul aducea viitoarei soţii un vas cu bomboane, pe care erau pictate diferite figurine, printre care şi o iepuroaică însărcinată, în semn de complicitate afectuoasă, exprimându-şi astfel dorinţa de a avea fertilitate şi prosperitate în căsnicie. În Anglia, încă din sec. al XV-lea au apărut aşa numitele „sweetmeat box” (cutii pentru dulciuri), realizate din materiale precum argintul aurit sau chiar aurul, încrustate cu pietre preţioase sau cristale. Se ştie că Regina Elisabeta I a primit în 1574, cu ocazia Anului Nou, un număr impresionant de astfel de cutiuţe cu bomboane ce aveau rolul de a-i ura, simbolic, toate cele bune. Cu timpul, acestea au început să fie lucrate din materiale obişnuite, devenind din ce în ce mai populare şi mai folosite.
Astăzi
Mărturiile sunt alcătuite, în general, din 5 bomboane, ca simboluri de sănătate, prosperitate, fertilitate, fericire şi longevitate, şi o combinaţie de tul, panglici, dantelă, organza sau mătase, împreună cu un bileţel pe care sunt însemnate data ceremoniei şi numele protagoniştilor. Se mai pot folosi, de asemenea, mici cutiuţe umplute cu bomboane şi legate cu funde şi flori. În unele familii se oferă ca mărturii mici obiecte din argint, cristal sau porţelan, lumânări parfumate sau chiar sticle de vin. De regulă, ele se pun pe mese înainte de începerea petrecerii, în faţa fiecărei familii/persoane participante, sau se oferă la finalul ei, pe măsura ce invitaţii pleacă. Mărturiile se mai pot dărui de către miri la întoarcerea din călătoria de nuntă, dar nu la mai mult de o lună de la data ceremoniei. Dacă doriţi să vă bucuraţi oaspeţii cu aceste surprize plăcute, aveți datele de contact mai jos.
Forma şi semnificaţia acestor mărturii s-a modificat de-a lungul secolelor. Se pare că originea cuvântului „bomboniere” vine din franţuzescul „bombonnière”, care erau mici recipiente umplute cu cofeturi rafinate. Ele reprezentau o formă de salut, iar mai târziu se considerau aducătoare de noroc pentru cel ce le primea. În Italia, în sec. al XV-lea, cu ocazia logodnei, viitorii soţi şi familiile lor făceau schimb de cutii frumos ornamentate cu pietre preţioase în care se puneau bomboane sau chiar zahăr. În alte zone, logodnicul aducea viitoarei soţii un vas cu bomboane, pe care erau pictate diferite figurine, printre care şi o iepuroaică însărcinată, în semn de complicitate afectuoasă, exprimându-şi astfel dorinţa de a avea fertilitate şi prosperitate în căsnicie. În Anglia, încă din sec. al XV-lea au apărut aşa numitele „sweetmeat box” (cutii pentru dulciuri), realizate din materiale precum argintul aurit sau chiar aurul, încrustate cu pietre preţioase sau cristale. Se ştie că Regina Elisabeta I a primit în 1574, cu ocazia Anului Nou, un număr impresionant de astfel de cutiuţe cu bomboane ce aveau rolul de a-i ura, simbolic, toate cele bune. Cu timpul, acestea au început să fie lucrate din materiale obişnuite, devenind din ce în ce mai populare şi mai folosite.
Astăzi
Mărturiile sunt alcătuite, în general, din 5 bomboane, ca simboluri de sănătate, prosperitate, fertilitate, fericire şi longevitate, şi o combinaţie de tul, panglici, dantelă, organza sau mătase, împreună cu un bileţel pe care sunt însemnate data ceremoniei şi numele protagoniştilor. Se mai pot folosi, de asemenea, mici cutiuţe umplute cu bomboane şi legate cu funde şi flori. În unele familii se oferă ca mărturii mici obiecte din argint, cristal sau porţelan, lumânări parfumate sau chiar sticle de vin. De regulă, ele se pun pe mese înainte de începerea petrecerii, în faţa fiecărei familii/persoane participante, sau se oferă la finalul ei, pe măsura ce invitaţii pleacă. Mărturiile se mai pot dărui de către miri la întoarcerea din călătoria de nuntă, dar nu la mai mult de o lună de la data ceremoniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu